Mângâiată de soare, buburuza cea mică şi roşie a ieşit şi ea din crăpăturile scoarţei copacului unde a stat pitită pâna atunci. A făcut ochii mari şi s-a uitat în jur. Aşa cum stătea pe scoarţa cenuşie a copacului, părea o fărâma dintr-o piatră preţioasă roşie. Avea şi scăpărări de rubin când vreo rază o mângâia pe spate.
Buburuza s-a întristat.
— Ce mică şi neînsemnată sunt! Toate în jurul meu au un rost, numai eu nu.
Nimeni nu mă bagă în seamă!
Zicând acestea şi-a desfăcut larg aripile, lăsându-se purtată de-o boare de vânt. Aşa a ajuns pe prispa unei case, iar de acolo pe mâna unui copil care se juca.
— Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuză. Ce gâza micuţă şi drăgălaşă, i-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necăji, buburuzo. Am să te încălzesc eu! Si copilul a ridicat încetişor mâna către soare şi-a mângâiat cu drag stropul roşu care îi înflorea palma. Apoi a suflat încetişor asupra-i.
— Hai du-te, buburuzo! încalzeşte-te la soare!S-a bucurat buburuza. A înţeles că, mică şi neînsemnată cum e, are şi ea un rost pe lumea asta. E cea dintâi gâză care se arată primavara.
E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasa.
Va place ? Dati-mi comentariu si va vor uimi povestile noastre ♥♥
ReplyDelete