Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicairi. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare.
Sazand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de boi.
- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! daappppa cum naiba a murit vulpea asta aici?!
Ti!... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: "Hais! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.
Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car cadea. Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame!
Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
- Buna masa, cumatra! Ti!!! daappppa ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!
- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa mananci.
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.
Atunci vulpea ranji dintii si zise:
Alei, cumatre! daappppa nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!... In acea noapte incepuse a bate un vant race, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaga, si prinde coada ursului ca intr-un cleste.
De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane farappppa de coada!
Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului.
Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga:
- Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?
Ursul, auzind ca inca-l mai in si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru.
Sazand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de boi.
- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.
Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! daappppa cum naiba a murit vulpea asta aici?!
Ti!... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: "Hais! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc. Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.
Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car cadea. Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame!
Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
- Buna masa, cumatra! Ti!!! daappppa ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.
Atunci vulpea ranji dintii si zise:
Alei, cumatre! daappppa nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!... In acea noapte incepuse a bate un vant race, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaga, si prinde coada ursului ca intr-un cleste.
De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane farappppa de coada!
Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului.
Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga: - Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?
Ursul, auzind ca inca-l mai in si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru.
Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala... Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga:
"Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac..." Iar cand anina carligul de copac, ea striga: "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!"
In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!
In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!
